Recondiționarea, refacerea adezivului, lipiciului pieilor de foca.

Recondiționarea, refacerea adezivului, lipiciului pieilor de foca.

 

Pregătirea pieilor de foca pentru recondiționare.

Mă refer aici la, recondiționarea, refacerea adezivului, lipiciului pieilor de foca

cu adeziv, lipici convențional. Am folosit ambele termene deoarece ambele

sunt uzuale. In continuare folosesc doar denumirea de adeziv.

Adezivul convențional se poate cumpăra sub forma de tub, ca pasta de dinți,

in cutie, precum conserva și mai nou sub formă de bandă de transfer ” transfer

tape ”. Sunt și alte tipuri de ambalaje destinate service-urilor cu consum mare.

Ambalajul in cutie de conservă nu este prea avantajos deoarece nu se poate

doza în cantitate optimă. La deschidere, adezivul intră în contact cu aerul

și începe uscarea lui. O cutie de conservă este suficientă pentru 2-3 perechi

de foci, funcție de lungime-lățime, dar și așa rămâne adeziv nefolosit în cutie.

Să trecem la meserie. Înainte de recondiționare sau reparație parțială, focile se

pregătesc pentru operația în sine. Primul pas este înlăturarea  adezivului compromis.

Orice  adeziv convențional, indiferent de firma distribuitoare este solubil în

Petrol lampant, Acetona si Diluant. Acetona și Diluantul nu sunt recomandate. Uscă

în mod excesiv suprafața pe care se aplică adezivul, aceasta absoarbe adeziv mult

și poate să treacă în partea cealaltă prin păr.

Cu petrol lampant convențional se poate curăța adezivul deteriorat, pe bucăți, sau

integral. Din păcate la noi nu prea găsim petrol lampant. Petrolul din magazinele

de bricolaj, pentru aprinderea focului, nu este bun.

Cea mai bună soluție este suflanta de aer cald și șpaclul, sau suflantă cu șpaclu

încorporat. Este o soluție foarte eficientă, doar că necesită un pic de experiență.

La temperatură prea mică nu se ia bine adezivul, la temperatură prea mare

se poate deteriora sau arde banda textila la care aderă adezivul.

După lucrul cu aer cald, focile se lasă la răcit, banda caldă are porii dilatați

și adezivul poate sa treacă spre păr.

Pieile de focă cu membrană impermeabilă necesită atenție sporită. Membrana

este în banda textilă dintre păr și adeziv. Rolul ei este să nu permită infiltrarea

umezelii spre adeziv, adezivul ud nu aderă la schiuri. Membranele impermeabile

sunt sensibile la temperaturi ridicate, este posibil să-și piardă funcția.

Urmeaza aplicarea adezivului.

Comentarii

There are no comments. Be the first to comment

Please Log in to Comment